joi, 5 septembrie 2013

Şi eu, despre maidanezi

Ştirea despre băieţelul de 4 ani ucis de câini m-a marcat. Nu doar pentru că am şi eu un băieţel de 4 ani. Nu doar pentru că s-a întamplat în oraşul meu. Nu doar pentru că am fost şi eu muşcată de câini, ca mulţi alţi bucureşteni. Ci pentru că de câte ori citesc o ştire despre asta, îmi vin în minte imagini cu acel copil care a avut parte de o moarte cumplită. Îmi vin în minte imagini cu el sfâşiat de câini şi plâng. Plâng şi mi se face greaţă şi îmi vine să urlu, să lovesc, să trântesc de neputinţă. Mă gândesc la părinţii lui Ionuţ, care au probabil aceleaşi imagini în faţa ochilor, doar că în cazul lor, este vorba chiar de copilul LOR. Copilaşul lor sănătos, pe care l-au crescut timp de 4 ani şi care a avut parte de o moarte atât de violentă. Mă gândesc la fratele lui de 6 ani, care a avut şansa să scape, dar care este suficient de mare să ţină minte toată viaţa această întâmplare sinistră. Şi mă întreb la nesfârşit cum e posibil să se întâmple aşa ceva, şi iar mă simt neputincioasă, şi iar îmi vine să plâng şi să urlu.

Societatea românească a făcut ce ştie ea mai bine: s-a dezbinat. S-a împărţit ca întotdeauna în iubitori de animale şi brute care vor eutanasierea bietelor animale care nu au nicio vină. Ştiţi ceva? Aşa e: nu au nicio vină. Dar nici eu nu am şi cu siguranţă nici Ionuţ nu avea. Nu am aruncat niciodată câini în stradă, nu le-am ţinut lumânarea când se înmulţeau nestingheriţi, nu am zis că îi sterilizez, nici că le ofer un adăpost. Cer aşa de mult dacă vreau să merg pe stradă fără să mă tem pentru mine şi mai ales pentru copil? Dacă vreau să dorm noaptea cu geamul deschis fără să le suport lătratul? Dacă vreau ca locul de joacă să nu mai fie plin de rahaţii lor?

Da, susţin eutanasierea. Nu pentru că urăsc câinii. Ci pentru că nu mai cred în alte soluţii. Pentru că şi dacă aş crede în sterilizare, vreau ca această problemă să se rezolve acum, nu peste 10 ani când vor muri toţi de bătrâneţe. Să nu mai fim ipocriţi. Câţi din cei care se tăvălesc azi de grija câinilor sunt vegetarieni? De ce e ok să mâncăm porci, dar nu e ok să ne apărăm de nişte animale sălbătice, care umblă în haite? OK, ştiu, e o chestie culturală. Am fost crescuţi cu ideea că sunt nişte animale drăguţe şi loiale, cel mai bun prieten al omului. Dar e timpul să încetăm confuzia: câinii aştia care cresc pe străzi şi ne atacă NU sunt câinii care ne aduc papucii când venim acasă. Nu sunt nici Lassie, nici Beethoven, nici alt căţel drăguţ din filmele de la Hollywood. Nu sunt nişte căţei mici şi creţi care se rostogolesc cu copiii noştri prin iarbă. Sunt nişte animale periculoase, care reprezintă o ameninţare reală. Facem ceva în privinţa lor? Vă rog!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu