marți, 29 noiembrie 2011

2 ani jumate

Fix atat a trecut de cand omuletul de 3,5 kg (la vremea aia) a scos capul in lume si de la primul scancet m-a anuntat: "Mami, viata pe care o stiai pana acum, pune-o intr-o cutie si nu te mai uita la ea in urmatorii 20 de ani, ca nu ai de ce".

A crescut. Nu mai e bebe, e baietel. Ma uit la pozele de nou-nascut cu fascinatie...cat a evolut de atunci! Cand vad hainute de bebelusi nu-mi vine sa cred ca a incaput si el candva in ele. Dar presupun ca a incaput, ca nu or fi modificat astia marimile intre timp.

Am fost in Sun Plaza zilele trecute si Danut s-a dat intr-un carusel. Era pentru prima oara si ma gandeam ca se va speria. Nu aveam voie sa urc cu el, asa ca am intrebat daca putem opri comedia in cazul in care incepe sa planga. Mi-au spus ca da, asa ca mi-am luat inima in dinti si l-am lasat sa se dea. Nu a plans, a vrut sa se mai dea o data. Aproape ca mi-au dat lacrimile la aceasta noua dovada a independentei lui. Cum e posibil sa mi se para atat de mare si totusi atat de mic? Cum de vreau sa creasca mai repede si in acelasi timp mi-e dor de el bebelus?

Am tot citit in blogosfera articole cu intrebarea "De ce facem copii?". Raspunsul pe sufletul meu l-a dat EasyPeasy aici. Eu cred ca motive rationale nu exista.  Adica alea cu sa am ajutor la batranete sunt penibile si chiar sper ca oamenii nu fac copii din acest motiv. Adevarul e ca viata e mai simpla fara copii si cine spune altceva minte. Nu (doar) pentru ca trebuie sa pui punct pentru o vreme relatiei de iubire cu somnul. Nici pentru ca un copil presupune o cheltuiala imensa. Nici macar pentru ca plansul copiilor e demonstrat stiintific printre cele mai enervante zgomote de pe planeta. Ci pentru ca de cate ori iti vezi copilul bolnav, iti simti inima facuta cioburi. Si pentru starea de greata care te urmareste o zi intreaga, cand iti vezi bebelusul cazand prima oara din pat (si toti bebelusii fac asta, o data si o data). Intrebati mamele la ce varsta s-au rostogolit prima oara bebelusii. E posibil sa nu mai stie. Intrebati-le apoi ce au simtit cand si-au vazut copilul plonjand de pe canapea pe parchet. Va vor descrie invariabil o senzatie de rau combinata cu un sentiment de vina cumplit.

In gluma spun ca am facut un copil pentru ca nu aveam. La modul serios, nu am cautat motive sa fac un copil. Mi l-am dorit. Am simtit ca era singurul lucru care ne lipsea ca sa fim pe deplin fericiti. Asa era. Fericirea pe care mi-o aduce copilul nu as fi putut-o gasi in alta parte. Iubirea pentru copil e diferita de iubirea de parinte, sot, prieteni. Nu as fi cunoscut niciodata bucuria unui pupic, a unui ras colorat sau a momentului cand ne ghemuim impreuna in pat seara, fara Danut!Nu stiu de ce am facut copil. Dar stiu ca nu imi mai pot imagina viata fara el!

La multi ani, puiul meu!